Fostul iubit al Laurei Teodoru, Adrian Ispravnic, este un afacerist potent financiar, dar probabil, şi în alte direcţii, pentru că a dovedit pe parcursul timpului calităţile unui playboy autohton. A fost la un pas de căsătorie cu Albertina Ionescu, a rămas în „tatonări” cu Laura Teodoru, cu care are oricum o relaţie, pentru că este mama copilului său, iar în rest, a avut iubite numai una şi una, toate înalte, slabe, cu siluetă şi picioare până-n gât. Cocoşelul-milionar, pentru că nu are nici o problemă să intre în conflicte cu alţi bărbaţi pentru femeile din viaţa lui, este văzut drept un ”vânător” de fotomodele!
Poate cea mai serioasă relaţie pe care a avut-o afaceristul Adrian Ispravnic a fost cu mama fetiţei sale în vârstă de opt ani, şi aici vorbim desigur de ştirista Laura Teodoru. Când s-au despărţit, au convenit la o relaţie amiabilă de dragul fiicei lor Ana-Sophie, dar aceasta a fost mult prea amiabilă, se pare, pentru următoarea iubită a afaceristului, Albertina Ionescu.
Ea a considerat că mama fetiţei lui se bagă prea mult în viaţa lui, şi-a făcut bagajele şi dusă a fost. De atunci, iubitele lui Ispravnic au mers pe bandă rulantă, făcute parcă după acelaşi tipar. În apariţiile sale publice, nu l-a văzut nimeni de mână cu vreo tipă…mai comună. Lucrurile au mers chiar foarte departe, pentru că prin lumea mondenă a circulat o casetă XXX, avându-i protagonişti pe Ispravnic, şi, se pare o scriitoare de succes, aşa cum Cancan.ro a dezvăluit AICI!
Nici de data aceasta nu s-a dezis, întrucât CANCAN.ro. site-ul numărul unu din România, l-a filmat ieşind din LOFT cu o domnişoară de acelaşi calibru, care se deosebea de precedentele prin simplul fapt că era…blondă. Şi nu orice blondă, ci o ”blondă zebrată”! Mai în glumă, mai în serios, asta i se trage de la jacheta cu dungi albi şi negre pe care a îmbrăcat-o când a ieşit în puterea nopţii din club, pentru a se feri de frigul pătrunzător în drumul până la taxi!
Judecând după imaginile realizate de CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, relaţia cu domnişoara blondă zebrată pare să fie mai mult decât amicală, pentru că cei doi parteneri de distracţie la ore târzii ies foarte fericiţi din club, iar la un moment dat, Ispravnic o ţine zdravăn de după umeri, cât timp îi arată ceva pe telefon. Vine apoi rândul blondei să se cuibărească la pieptul lui, în timp ce îl ţine bine de rever…O dată ce momentele de tandreţe în public s-au epuizat, cei doi îndrăgostiţi pornesc agale către un taxi, pentru a se retrage la odihnă…